logo Acasă
cod client:   intră   Codul îl obții de la logopedul tau.

Despre terapia auditiv-verbală a copilului implantat cohlear – perspectiva părintelui


     Atunci cînd discutăm despre recuperarea auditiv-verbală a copilului implantat cohlear, trebuie din start făcută precizarea că fiecare copil are propriul lui ritm de dezvoltare. Sînt tatăl unei fetiţe de aprope trei ani implantată cohlear bilateral în urmă cu un an, şi în continuare vă voi împărtăşi din experienţele mele, ca părinte implicat în recuperare.

Încep prin a mă adresa celorlalţi părinţi aflaţi în situaţia mea: copiii noştri nu trebuie să facă subiectul unei competiţii, să ne lăsăm cumva influenţaţi sau să ne afecteze anumite lucruri. Spre exemplu, unii copii vor spune “ma-ma” după, să zicem, aproape un an, iar alţii după 3 luni sau chiar mai devreme. Sunt mai mulţi factori de luat în consideraţie. Nu trebuie să ne panicăm, să intrăm în criză de timp, important este să perseverăm, să le vorbim tot timpul, să ne jucăm cu copiii, să cîntăm împreună cu ei, să dansăm, să transformăm toate activităţile într-o joacă, să le captăm atenţia cu lucruri distractive, şi – foarte important – să-i încurajăm să vorbească, să ne bucurăm excesiv atunci cînd reuşesc să pronunţe un cuvînt, efectiv să ţopăim de bucurie. Trebuie să avem răbdare, iar rezultatele vor veni, negreşit, în timp. Mai trebuie să înţelegem că unii copii sunt mai sociabili, mai comunicativi, mai talentaţi, în timp ce alţii sunt mai introvertiţi, poate chiar mai dificili, şi se „lucrează” mai greu cu ei.

Este esenţial să comunicăm între noi, să ne informăm, dar niciun moment nu trebuie să uităm de colaborarea cu logopedul şi să-i cerem părerea ori de cîte ori o considerăm necesară. Încercaţi diverse „trucuri” şi cu siguranţă le veţi găsi pe cele care se mulează cel mai bine pe personalitatea copilului vostru.

Nu trebuie să uităm nici o clipă că noi, părinţii, sîntem cheia! Ca terapeut, se petrece aproximativ o oră (sau mai puţin) pe săptămînă cu un copil şi părintele acestuia într-o şedinţă de terapie auditiv-verbală. Noi, însă, sîntem împreună cu copiii practic toată ziua! Copiii normal auzitori învaţă limbajul de la părinţii lor prin interacţiuni zilnice normale – şi copiii surzi o pot face! Un specialist de terapie auditiv-verbală interacţionează cu copilul, dar scopul lui principal este de a ajuta părinţii, să-i înveţe tehnicile şi să-i ajute să deprindă abilităţile de care se vor folosi în fiecare zi şi în orice activitate desfăşurată împreună cu copiii lor.

Terapia auditiv-verbală nu înseamnă o oră pe săptămînă și apoi gata, am terminat cu ea până la următoarea sesiune. Terapia Auditiv-Verbală NU e doar terapie... e un STIL DE VIAŢĂ.

Mihai Cristian Gagiu
Părinţi cu copii purtători de implant cohlear